Așezământul Tuturor Sfinților

„Nici un lucru nu iaste atâta de priimit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce să fac la săraci şi la sfintele beserici. Şi pentru aceasta vedem în Sfânta Evanghelie, cum că Domnul nostru lisus Hristos pre alţii nu face moşteni cereştii Sale împărăţii, fără numai pre aceia ce au făcut faceri de bine întru această lume, adecă pre cei ce au miluit pre cei săraci, au săturat pre cei flămânzi, au adăpat pre cei setoși, au îmbrăcat pre cei goi, au mângâiat pre cei străini şi au căutat pre cei bolnavi şi închiș. Drept aceia şi fericitul Pavel fiind de Dumnezeu învăţat, ştiind cum că aceste bunătăţ mijlocesc creştinilor mântuire sufletească, ne învaţă la 13 capete cătră evrei, acestea să avem pururea întru pomenire și să le facem cu osârdie, (zicând): Şi facerile de bine şi împărtăşirea să nu uitaţi, că cu jărtve ca acestea să îmblînzeşte Dumnezeu. Deci, cu această socoteală și eu smeritul mitropolit al Ungrovlahiei Anthim Ivireanul, pentru ca să fac puțin folos sufletului mieu și să aib pomenirea mea cea de toate zilele și în viață și după moarte, m-am apucat de am înălțat din temelie acest sfânt lăcaș în slava Lui Dumnezeu și întru cinstea Tuturor Sfinților și cu acea puțină agonisită, ce mi-au dăruit mila Lui Dumnezeu și am cîștigat și eu cu multele osteneli și cu sudoarea feței mele am săvârșit-o și am înfrumoseșat-o precum să vede. Și i-am hotărât și puțin venit după putința mea; întâi, pentru ca să aibă casa Lui Dumnezeu cuviincioasa ei podoabă și chiverniseală. A dooa, pentru ca să aibă săracii oarecare ajutoriu și mângâiare. Și a treia, pentru ca să aibă împreună cu mine de-a pururea, pomenire câți vor milui casa aceasta.”

La 5 februarie 1713, de ziua prăznuirii Sfintei Agata, Mitropolitul Antim Ivireanul  se hotărăşte să clădească o mănăstire, pe locul unde era o veche biserică de lemn  cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Sfântul și Marele Mir. De atunci, an de an, scrie el , “să se îmbrace  o fată  cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brâu, şi să i se dea 230 bani, pentru căci în ziua pomenirii sale  (a sfintei Agata ), prin descoperire dumnezeiască am hotărât să zidim biserica”

Sfântul Antim  pune toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui Sfânt Lăcaş,” întru slava şi mulţumită însuşi celui întru troiţă Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda tuturor sfinţilor dimpreună, încât să fie şi să se numească mănăstire a Tuturor Sfinţilor, cărora am şi închinat-o şi pe numele lor am zidit-o, ca să se prăznuiască întru ea cu mărire şi să se cinstească necontenit cu laude şi cu cântări, ca nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi ajutători şi sprijinitori tuturor pravoslavnicilor creştini”

În afară de averea sa personală, Mitropolitul Antim mai primeşte, fie în dar, fie prin cumpărare diverse locuri sau imobile, nu numai de la creştinii din Bucureşti, dar chiar şi din alte oraşe. Amintim deci pe Drăguşin Vistiernicul, Constandin logofătul şi femeia sa Smaranda, Manea Ceauşul cu fratele său (dau terenuri în Bucureşti ), Maria Băneasa Mileasca şi ginerele ei (“un loc cu venituri în Târgovişte “), Chirca Budeanu ( “un codru de loc” pentru mănăstire), Lefter Vornicu (“6 răzoare de vie “)

Mănăstirea a fost construită în “mahalaua popii lui Ivaşco”, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metrii spre apus. Sfinţirea bisericii are loc în anul 1715, după cum reiese şi din pisania frumos sculptată în cadrul portalului monumental al uşii de la intrare, şi al cărei conţinut scris în versuri în greceşte este următorul:

“Biserica asta a Tuturor Sfinţilor hramul

S-a făcut cu vrerea lui Dumnezeu, fire-a tuturora

Subt Ştefan cel care poartă numele Cantacuzino,

Stăpân strălucit al Ţării Româneşti vestite,

De către arhi–păstorul Antim Ungro-Vlahul,

Cel din Ivir, cum se vede din temelie.

Ca închinători zeilor faţă de Dumnezeu,

Ca David fii şi în biserica Sfinţilor

În anul de la mântuire 1715”

pisania

Ierarhul, şi ctitorul  mănăstirii, a întocmit cu mâna lui planurile de execuţie ale mănăstirii, două dintre ele rămânând până în zilele noastre, şi anume: planul original al bisericii, pe hârtie, ataşat în testamentul său şi un alt plan, realizat pe pergament ( în 1715)  în cuprinsul aşezământului mănăstirii.

“Zidit-am împrejurul ei chilii destule  şi alte lăcaşuri pentru odihna egumenului care va fi după vremi şi acelora ce vor vrea să aleagă viaţa sihăstrească adăugând întru ea şi altele multe trebuincioase, la care am închinat multe şi de toate câştiguri  mutătoare şi ne mutătoare pentru îndestularea celor ce vor lăcui întru ea, adică: moşii, vii, mori, stupi şi dobitoace de tot felul. Încă şi biserica am împodobit-o şi am înfrumuseţat-o cu ajutorul lui Dumnezeu pe dinafară şi pe dinlăuntru  cu multe adaose de argint  şi cu veşminte scumpe, cu cărţi de multe feluri şi [cu] altele ce se obişnuiesc a se înzestra zidirile cele cuvioase  şi pentru ca se chivernisească  toate nestrămutat, după cugetul meu, şi după socoteala cea bună şi dreaptă am aşezat 32 de capete  în scris întru carele mai pe larg rânduiesc toată îndreptarea mănăstirii precum se vede în condicul cel iscălit al bisericii[…]”

Egumenului i se dau instrucţiuni pentru buna chivernisire a averilor şi a clădirilor. În munca sa va fi ajutat de cinci epitropi numai din “ciata negustorească”, iar veniturile să fie “ale săracilor”. Dispune de numărul de călugări şi locuinţele lor în chilii, precum şi oamenii de serviciu, asigurând fiecăruia salariul. Rânduieşte ca în fiecare an să fie daţi la şcoală un număr de copii pe cheltuiala mănăstirii, acoperindu-le casa, masa, hainele şi cărţile. Porunceşte preoţilor să înmormânteze gratuit pe săracii fără adăpost şi să li se facă pomenirile după lege. Tot din veniturile mănăstirii se vor îmbrăca săracii, copii şi bătrânii, iar străinilor li se asigură găzduire timp de trei  zile. Chiar şi bolnavii, indiferent de originea lor, sunt în atenţia Sfântului Antim, egumenul şi călugării fiind datori să-i cerceteze, ”altfel vor avea blestem de nu-i vor cerceta “.

Ca un iubitor de cultură, Mitropolitul Antim, s-a preocupat şi de luminarea prin carte a credincioşilor. Prin tipografia de la mănăstire, el urmăreşte educarea morală şi intelectuală a poporului în lumina învăţăturii creştine. De aceea doreşte ca “să aibă datoria tipograful să înveţe meşteşugul tipografiei unul după altul, pentru ca să nu piară acest meşteşug din ţară”.  La mănăstirea Antim, ctitorul înfiinţează pentru prima oară în Ţara Românească, o bibliotecă publică de împrumut, menţionând că: „de va trebui cumva cineva să ia vreo carte sau să citească sau să o scrie, sau să caute ceva întrânsa, să se ceară răvaş, iscălit de cel ce o cere, cu făgăduiala că o va trimite înapoi cu termen hotărât, altfel să nu se dea, şi să poarte grijă să fie restituită”.

Pe de o parte,  în faţa ei văzută, Mănăstirea Sfântului Ierarh Martir Ivireanul este o capodoperă a stilului brâncovenesc cu linia ei arhitecturală suplă şi echilibrată, cu fineţea înfloriturilor în piatră şi în lemn rămase din mâna ctitorului, cu farmecul cântării bizantine, mănăstirea atrage atenţia oricărui pelerin. Pe de altă parte, în faţa ei nevăzută, mănăstirea cucereşte inimile prin statura ei duhovnicească şi culturală, în care s-au cristalizat rugăciunile şi ostenelile ctitorilor, închinătorilor şi ale binefăcătorilor ei. Este o dovadă că râvna  şi dragostea dusă până la jertfă , după modelului Mântuitorului Hristos s-a păstrat în duhul Sfântului Antim şi în inimile urmaşilor lui până în zilele noastre.

Toată suflarea, zice proorocul,

Cînte pre Domnul peste tot locul.

Și melciul încă, coarne înalță,

Ca să-l lăudăm, pre toți ne învață.

Smeritul Mitropolit al Ungrovlahiei Anthim Ivireanul

imagine