Câteva greșeli

  1. Timp pierdut pentru conceperea unei noi viziuni privind misiunea

Parohia voastră doreşte să fie unită de un ideal, dar comunitatea e împrăştiată, dezorganizată. Majoritatea celor care vin la Liturghie nu se implică de fel în viaţa parohiei. Poate că este cazul să se formuleze o nouă viziune şi să se alcătuiască un plan. Problema este că o astfel de abordare este o pierdere de vreme. Există deja o misiune formulată pentru orice parohie; se găseşte la Matei 28,19: „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Gata! Aţi terminat orice plan. Orice timp investit pentru a concepe o altfel de misiune a parohiei este timp pierdut în care nu aţi făcut discipoli ai lui Hristos. Aliniaţi-vă parohia la această misiune prin evanghelizare. Cei botezaţi de mici nu ştiu cine este Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Năşiti-i!

  1. Avem de oferit cărţi de la editurile ortodoxe!

Preoţii şi consilierii se străduiesc constant să caute resurse care să ajute apoi la a produce mai mulţi ucenici dedicaţi în parohie. Problema este că o serie de DVD-uri, de catehisme sau de cărţi de apologetică nu vor face ucenici ai lui Hristos. Ucenicii fac alţi ucenici. Sfinţii fac sfinţi. Resursele găsite poate că au un conţinut extraordinar, dar un DVD nu te va întreba despre viaţa ta de rugăciune. O carte nu se va ruga pentru tine. Un CD nu se va spovedi în locul tău atunci când treci printr-o criză. Parohiile noastre nu vor da sfinţi până nu vor înceta să caute programe şi resurse care să facă munca în locul lor.

  1. Avem să îţi dăm ceva de făcut!

Bine aţi venit în parohia noastră! Cum vă putem ajuta? Aveţi o voce frumoasă: aţi putea citi sau cânta la strană! Vorbiţi minunat: aţi dori să fiţi misionar? Ideea din spatele acestei gândiri este cam aceasta: dacă reuşim să îi implicăm, atunci vor simţi că fac parte dintr-o familie. În plus, trebuie să acoperim sectoarele! Însă, dacă inviţi pe cineva la cină pentru prima oară, şi cum intră pe uşă îi ceri să meargă să spele nişte vase, ca să se simtă parte a familiei, atunci lucrurile devin puţin ciudate rapid. Dar este tocmai metodologia atâtor parohii, astăzi. În curând, apartenenţa la o parohie pare ca apartenenţa la un club cu ore de voluntariat. Deci, ai primit însărcinarea aceasta, acesta este modul tău de a participa şi te poţi considera ortodox practicant”.

Aceasta este „erezia implicării”. Gândirea tipică spune că dacă avem suficient de mulţi oameni implicaţi atunci avem o parohie minunată. Această „erezie” susţine că faci ucenici implicându-i pe oameni în diverse sectoare de activitate. Implicarea creează o faţadă de viaţă vie a parohiei. Uite cât de vie este parohia noastră! Avem ceva în program în fiecare seară! Dar implicarea nu duce la formarea ucenicilor. Numai schimbarea interioară face discipoli. Dacă implicarea nu vine dintr-o relaţie personală cu Iisus, persoanele implicate îşi vor pierde treptat elanul. Mai degrabă e nevoie să existe o viaţă spirituală interioară care să susţină activitatea. Dar de unde, dacă nimeni nu le-a explicat cum să aibă o relaţie profundă cu Mântuitorul Iisus Hristos, o relaţie care să dea împlinire? Conform statisticilor, mulţi dintre ei vor pleca curând.

  1. Am ales un comitet pentru misiune

În cel mai bun caz, comitetul este compus din oameni care gândesc la fel, adesea nu foarte bine formaţi sau cu o viziune clară privind misiunea Bisericii, care se strâng pentru a face liste, pentru a face planuri pe puncte şi analize ale situaţiei de fapt. În cel mai rău caz, se plâng despre cât de puţin se implică oamenii în activităţile parohiei, îşi verifică agendele şi stabilesc o nouă întâlnire, apreciindu-şi productivitatea după numărul de şedinţe, procese verbale şi de planuri concepute.

Evanghelizarea nu poate fi gândită după modelul afacerilor. Atribuirea de sarcini nu duce la rodnicie. Apostolatul profund, de trăire, aduce rodnicie. Nu poţi birocratiza misiunea. Misiunea nu poate fi delegată unui comitet sau unui segment din viaţa parohiei, iar ceilalţi să rămână pasivi. Misiunea este identitatea esenţială a întregii Biserici. Toate activităţile Bisericii îşi găsesc scopul în misiunea evanghelizării.

  1. Fără complicaţii?!

Punctele de la 1 la 4 au în comun un lucru: ordinea, curăţenia etc. Sunt moduri în care se gândesc, se visează, se elaborează planuri strategice, dar fără ca cineva să îşi suflece mânecile, eventual chiar să îşi murdărească mâinile, fără să intre în contact cu cei îndepărtaţi, cu cei pierduţi, cu cei derutaţi, cu cei vai de ei. Procedând aşa nu vom fi nevoiţi să ne temem de discuţii în contradictoriu sau de provocări, aşa-i? Tot ce facem este să lăsăm resursele, planurile, structurile să meargă înainte. Dacă ceva nu funcţionează, nu este problema noastră. La urma urmelor, nu putem forţa pe nimeni să creadă sau să îşi schimbe viaţa, aşa-i?!

Bucuria ar fi să vedem o Biserică apropiată de oameni. Să scăpăm de lumesc, de închiderea în noi înşine, în parohii, şcoli sau structuri. Nu putem să stăm închişi în parohii, în casele noastre, când atâţia oameni aşteaptă Evanghelia. Nu ajunge doar să deschidem uşile pentru a-i primi, când ne solicită, ci e nevoie să ieşim noi afară, să îi căutăm, să îi întâlnim pe oameni! Să privim cu curaj nevoile parohiei, începând de la periferie, începând de la cei aflaţi cel mai departe.

Evanghelizarea este, să spunem aşa, un “sport” de contact direct. Ne vom lovi, ne vom răni. Dar de asemenea îi vom ajuta pe mulţi să se vindece şi ne vom vindeca pe noi înşine. Vom avea conversaţii stresante şi nopţi nedormite. Dar vor fi şi unele conversaţii mai profunde şi mai incitante şi vom putea să mergem mai des la culcare cu pace în suflet. S-ar putea să fim treziţi noaptea de telefoane de la soţii înşelate sau de taţi care şi-au pierdut locul de muncă şi sunt în lacrimi; dar va fi acolo şi harul, căci „unde doi sau trei sunt strânşi în numele Meu sunt prezent şi Eu”.

Ce să facă concret o parohie? Nu este vorba de a inventa un nou program. Programul există deja: este planul descris în Evanghelie. Începeţi cu paşi mici, asemenea lui Iisus. Formaţi şi pregătiţi temeinic pentru apostolat un grup trăitor de credincioşi, mai mic sau mai mare. Apoi, pregătiţi-i să pregătească la rândul lor pe alţii, în grupuri mici, tot pentru apostolat. Primii creştini nu au avut comitete, nici planuri strategice, nici programe de înregistrare pe DVD-uri. Erau însă îndrăzneţi cu bună credinţă că sunt călăuziţi de Dumnezeu. Nu se temeau să mărturisească deschis trăirea lor vie. Hristos îi conducea prin harul Duhului Sfânt. El i-a format ca ucenici gata să formeze alţi ucenici. Au iubit, au suferit, au sângerat şi au schimbat lumea. Şi noi să facem la fel în parohiile noastre.

 

Câteva greșeli – Variantă powerpoint

 

Autor: Ierod. Gamaliel Sima

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*