Sfântul Bretanion

Propovăduirea credinței creștine în Scythia Minor de către unii dintre Sfinții Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos a însemnat, fără îndoială, și hirotonirea primilor ierarhi locali.

Sfânta Scriptură relevă foarte clar practica apostolilor de a așeza ierarhi în toate cetățile în care au propovăduit și au înființat comunități creștine.

Exemplul cel mai clar este oferit, în acest sens, de către Sfântul Apostol Pavel care, nu numai că a hirotonit episcopi pentru comunitățile creștine pe care le-a înființat, dar a și menținut cu aceștia strânse legături, îndrumându-i și sfătuindu-i prin cuvântul vorbit sau scris.

Nu știm câți episcopi au fost rânduiți în Scythia de către Sfinții Apostoli. Cert este faptul că de la un anumit moment al istoriei conducerea ierarhică a provinciei s-a unificat. Scythia Minor, în întregime a intrat sub oblăduirea unui singur episcop care își avea reședinta în metropola provinciei, Tomis.

Acest fapt îl cunoaștem de la istoricul bisericesc Sozomen, care a trăit în secolul IV, deoarece el amintește despe un vechi obicei, care se păstrează și acum, acela ca un singur episcop să păstorească bisericile întregului neam. Acest venerabil episcop era de origine capadocian (Turcia de azi).

Sfântul Bretanion este primul episcop de pe teritoriul țării noastre despre care avem date exacte. Se crede că Sfântul Bretanion a fost unul dintre ucenicii Sfântului Vasile cel Mare, a fost în strânsă legătură cu Sfântul Vasile cel Mare și a purtat cu el o corespondență.

De asemenea, activitatea misionară la Dunare, de care Sfântul Vasile se interesa, iar Bretanion era direct implicat în ea, i-a apropiat. În plus, amândoi erau capadocieni și apărători ai Ortodoxiei, așa cum fusese stabilit la primul Sinod Ecumenic de la Niceea.

Obiectivele comune și afinitățile sufletești i-au legat  într-o strânsă colaborare și prietenie. Bretanion ne apare astfel nu numai ca primul episcop tomitan atestat sigur în documente, ci și ca cel dintâi care a făcut o legătură a Bisericii noastre cu unul dintre cei mai mari Părinți ai Creștinătății.

Sfântul Bretanion a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului (Constanţa de azi), prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene.

Ducea o viaţă ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dârzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale.

Despre acest episcop sfânt au scris doi vestiţi scriitori bisericeşti – Sozomen şi Teodorit al Cirului.

Astfel, Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364 – 378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor.

Autorul spune în a sa „Istorie bisericească” faptul că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Bretanion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza şi să slujească împreună cu ei.

Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”.

Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsând pe împărat singur. Împăratul, mâniindu-se, a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit de teamă să nu se răscoale „sciţii” din Dacia Pontică.

Aceiaşi înfruntare avea s-o pătimească Valens după câţiva ani în Cezareea Capadociei, din partea Sfântului Vasile cel Mare (379), care era bun prieten şi probabil părinte duhovnicesc al Sfântului Bretanion.

Sozomen îşi încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Bretanion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi”.

Istoricul Sozomen dă și amănuntul că Valens a suportat cu greu această înfruntare și  prinzându-l pe Bretanion a poruncit să fie trimis în exil, dar nu după mult timp l-a readus la locul său.

Motivul restabilirii episcopului în drepturile sale a fost, după Sozomen, teama împăratului de o revoltă a poporului, fiindcă știa că locuitorii acestui ținut erau curajoși și viteji din fire.

Iar pe de altă parte poziția locurilor, care erau necesare lumii romane, fiind așezați ca un zid în fața presiunii barbarilor.

Din cele relatate de acest istoric bizantin, deducem că Sfântul Bretanion trebuie să fi fost de mai multă vreme în fruntea episcopiei Tomisului fiindcă poporul se simțea legat de el, încât n-a ezitat să-l părăsească pe împărat și să meargă cu episcopul în altă biserică.

Acest comportament al creștinilor români este cu atât mai semnificativ cu cât trebuie să ne imaginăm că vizitele împărătești în orașele de graniță, cum erau și cele din Sciția, nu reprezentau evenimente curente în viața de atunci a oamenilor locului.

În confruntarea dintre ierarhul tomitan și Valens, constatăm că primul a ieșit biruitor față de cel de al doilea. Istoricul citat își încheie relatarea considerând că Bretanion s-a arătat mai puternic decât zelul stăpânitorului, fiindcă era un bărbat destoinic și renumit prin virtutea vieții sale, după cum mărturisesc chiar sciții.

Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el: „Iar Bretanion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi încredinţându-i-se sarcina de arhiereu peste cetăţile din Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu râvnă şi a înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredincioşilor…”.

Curajul și virtuțile care-i împodobeau viața l-au impus în fața poporului în așa măsură, încât nici chiar împăratul bizantin n-a putut să-l persecute pentru mult timp. Bretanion a fost foarte iubit și respectat de credincioșii săi, el numărându-se printre acei păstori sufletești care țin trează credința celor pe care îi păstoresc.

Această întâlnire scoate în evidență faptul că Biserica tomitană era condusă de ierarhi destoinici, apărători ai dreptei credințe ortodoxe formulate la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325).

Fericitul episcop Bretanion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva aşezări monahale renumite, cu călugări cărturari şi teologi.

El va fi călăuzit în copilărie, spre nevoinţa monahală, pe tânărul Ioan Casian şi pe prietenul său Gherman şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu „martirionul” au fost descoperite în anul 1971 la Halmyris.

În scrisoarea 165, scrisă de Sfântul Vasile cel Mare, lui Bretanion, episcopul capadocian vorbește despre vrednicia episcopului tomitan. Marele ierarh capadocian îl considera pe adresantul scrisorii „un cetățean al patriei sale, care întocmai ca o creangă înflorită din rădăcina nobilă a umplut cu fructele Duhului o țară îndepărtată”.

Sfântul Bretanion, este autorul „Scrisorii Bisericii Goţiei (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia…”, care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfântul Vasile cel Mare în patria de origine. El a contribuit cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaştelor Sfântului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Bretanion, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfânt, la 25 ianuarie. Din dragoste față de sfântul tomitan, în localitatea „23 August” a fost întemeiată „Mănăstirea Sfântul Bretanion”.

Să-I mulțumim Bunului Dumnezeu nu numai pentru faptul că suntem încreștinați de primul său apostol, Andrei, ci și pentru faptul că la conducerea Bisericii Tomitane s-a aflat unul dintre apărătorii dreptei credințe, un prieten al Sfinților Capadocieni și un mare trăitor al Bisericii Ortodoxe.

 

Condac 1

Ca un stâlp de foc ai stat în mijlocul poporului smerit,

Şi l-ai călăuzit cu toiagul rugăciunii în chip gândit,

Acoperă-ne pe noi Sfinte, cu razele rugăciunilor tale,

Şi ne dă nouă să aducem Stăpânului cinstită închinare.

Icos 1

Ca un crin străluceşti în pământul Sfinţilor Români, fericite,

Şi dai mireasma rugăciunilor tale tuturor sufletelor smerite,

Pomeneşte-ne şi pe noi, cei ce alergăm la a ta bunătate,

Ca să ne slobozim de necazuri şi de ispitele întâmpinate.

 

Sf Ier Bretanion al Tomisului – Variantă powerpoint

Autor: Ierod. Gamaliel Sima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*