Sfântul Dionisie Exiguul

În afară de Sfântul Ioan Casian, o a doua mare personalitate din rândurile monahale care s-a făcut cunoscută pe plan internațional, a fost Dionisie Exiguul.

El a atras atenția multor cercetători care l-au numit „erudit daco-roman”, sau „Dionisie Romanul, o podoabă a Bisericii noastre strămoșești”.

S-a născut în Scythia Minor între anii 460-470 și a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550.

La fel ca și Sfântul Ioan Casian, el s-a format în școlile și mânăstirile din Dobrogea, după metode școlare și duhovnicești asemănătoare.

A intrat de tânăr în mânăstire ca și Sfântul Ioan Casian, a ajuns în Orient pentru a cunoaște mediul monahal din aceste părți, dar din cauza răspândirii monofizitismului, a rămas puțină vreme acolo și a plecat la Constantinopol unde rămâne o vreme greu de precizat; de acolo se duce, spre sfârșitul anului 496, la Roma, la chemarea papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din greacă în latină.

În Italia a rămas până la sfârșitul vieții lucrând în timpul păstoririi a zece papi.

În mânăstire sau școală, Dionisie a avut printre îndrumători și pe Petra, devenit, către sfârșitul secolului V, episcop al Tomisului și căruia îi scrie cu recunoștință din Italia, adresându-i-se: „Domino beatissimo patri, Petro episcopo”, apoi: „mi-aduc aminte de binefacerile voastre, venerabile părinte și podoabă aleasă a învățătorilor lui Hristos și am mereu înaintea ochilor minții râvna sfântă pentru hrana duhovnicească pe care o cheltuiați cu mine când eram copil, râvna pe care nici spațiul nici timpul nu o pot uita; vă rog să primiți o mulțumire pe care știu că nu pot să v-o dau la înălțimea cuvenită”.

În vremea în care trăia Dionisie,  monahismul a cunoscut o largă dezvoltare în Dobrogea și printre „bărbații plini de căldură și minunați prin bunătatea moravurilor“ și-a făcut ucenicia și el la vârsta tânără („in came fragili”).

Mediul în care s-a format Dionisie este acela al „călugărilor sciți”, cu care a rămas în legătură și i-a sprijinit atunci când se afla în Italia.

Dionisie a fost, ca și Sfântul Casian, bine instruit în școală și mânăstire, încât a devenit un reputat cunoscător al limbilor latină și greacă, de aceea este invitat să meargă la Roma de către papa Ghelasie (492-496).

În activitatea pe care o depune în Italia, vedem că în afară de traduceri a fost și profesor la o „Academie” din Vivarium (în Calabria, sudul Italiei), întemeiată de Casiodor și unde a predat Dialectica.

Pregătirea lui teologică și filosofică trebuie să fi fost de asemenea bună, fiindcă altfel nu putea realiza traduceri din marii Părinți ai Bisericii.

Avea bune cunoștinte de astronomie așa cum a dovedit în lucrările sale de cronologie bisericească, inițiind pentru prima oară era creștină, adică numărarea anilor de la nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, nu de la împăratul persecutor Dioclețian, cum era până atunci.

O observație preliminară la această activitate se cuvine să fie dată, și anume că traducerile sale nu s-au limitat la redarea fidelă a textului dintr-o limbă în alta, ci ele au fost deseori însoțite de prefețe lămuritoare, note și comentarii.

Traduceri din Sfinții Părinți

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre crearea omului;

Două scrisori ale Sfântului Chiril, a XLV-a, a XLVI-a, către Successus (primatul diocezei Isauria), lucrare închinată „fraților preaiubiți, Ioan și Leontie din Scythia”;

Scrisoare sinodală din anul 430 a Sf. Chiril al Alexadriei către Nestorie, patriarhul Constantinopolului (Ep. XVII). În prima parte, Dionisie expune rătăcirea teologiei lui Nestorie, iar în cea de-a doua cele 12 anatematisme.

Tomosul patriarhului Proclu (434-447) către armeni, o lucrare cerată de episcopii din Armenia pentru a combate învățăturile eterodoxe ale vremii, mai cu seamă ale lui Teodor de Mopsuestia.

Proclu scrie acest tomos expunând învățătura hristologică despre cele două firi într-o singură Persoană, combătându-l pe Teodor de Mopsuestia. Dionisie trimite traducerea și călugărilor sciți, iar în prefață critică pe partizanii lui Nestorie, care susțineau că Iisus Hristos nu este unul din Treime, ci o a patra persoană, în afara Ei. De aceea, Dionisie, împreună cu ceilalți călugări sciți, apără adevărul creștin că „Unul din Treime a suferit pentru noi cu trupul”.

Traduceri de canoane

Canoanele date de cele patru sinoade ecumenice și de cele locale au o importanță deosebită pentru organizarea și viața Bisericii. Ele reglementează viața creștină și au în același timp un bogat conținut doctrinar.

Însă, cum toate cele patru sinoade ecumenice recunoscute de ambele Biserici mari, Ortodoxă și Romano-Catolică, s-au ținut în răsăritul bizantin, unde limba greacă era predominantă, iar hotărârile au fost consemnate în această limbă, mai greu perceptibilă în apus, se simțea deci nevoia unui acces mai ușor la ele, care nu putea fi realizat decât prin traduceri în limba latină.

Sarcina i-a fost încredințată lui Dionisie, care avea cunoștințele lingvistice și pregătirea teologică de a reda corect și plăcut ceea ce traducea.

Ostenelile lui Dionisie s-au concretizat în traducerea canoanelor primelor patru sinoade ecumenice – Niceea, Constantinopol, Efes și Calcedon – și a unor sinoade locale.

În afară de aceste traduceri, Dionisie a editat  într-o primă colecție Decretele pontificale, de la papa Siricius (385-398) până la Anastasius(496-498), în care sunt grupate 38 de scrisori papale importante.

O a doua colecție datează din timpul păstoririi papei Simahus (498-514), pe care-o anexează primei, constituind împreună Collectio Dionysiana sau Dionysiana.

Apoi, a treia colecție o realizează în timpul papei Hormisdas (S VI-523). Strădaniile acestea atât de ample în domeniul canoanelor i-au adus lui Dionisie un primat necontestat în drept canonic, el fiind recunoscut ca părinte al acestei discipline.

Biografii de sfinți

Dionisie a avut în preocupările sale și biografiile unor sfinți, cu scopul de a crea modele de viață morală dusă în duhul Evangheliei și al tradiției apostolice.

În acest domeniu se cunosc câteva titluri: Viața Sfântului Pahomie cel Mare, după un autor grec necunoscut, iar prefața este adresată unei nobile romane, poate Galla, fiica patricianului Symachus; Descoperirea capului Sf. Ioan Botezătorul, lucrarea lui Marcel și este un elogiu al Sfântului Ioan Botezătorul și al vieții monahale și Pocăita Sfânta Taisia.

Ultima categorie de lucrări este cea de cronologie și poate fi considerată originală.

Liber de Paschate; Argumente pascale, două scrisori: De ratione Paschae cuprind următoarele texte:

Praefatio (ad Petronium episcopum);

Cyclus decemnovennalis;

Argumenta Paschalia; Proterii episcopii Alexandrini epistola ad Leonem pupam; Epistola de ratione Paschae (ad Bonifatium primicerium et Bonum secundicerium);

Epistulae duae de ratione Paschae (ad Petronium episcopum).

Noutatea cea mai de seamă în lucrările sale de cronologie este că Dionisie renunță la calcularea tradițională a anilor, care avea punct de plecare întemeierea Romei (754 a.Hr.) ori împărați romani.

El începe datarea evenimentelor cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: „Eu nu am voit să pun la baza calculelor mele amintirea acelui om fără de lege și persecutor (Dioclețian), ci mai degrabă am ales să socotesc anii de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca, astfel,, să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre și pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mântuitorului nostru (Al. L., Tautu, op.cit.,      p. 22; Nestor Vornicescu, Primele scrieri în literatura noastră (sec. IV-XVI), Craiova, 1984, p. 72-73).

Dionisie a ținut seama de hotărârile Sinodului I Ecumenic de la Niceea, care prevedeau ca Sfintele Paști să fie sărbătorite la data calculată de Patriarhia de Alexandria, pe baza cercetărilor locale de astronomie.

Astfel, el preluând calendarul alexandrin a alcătuit prin anii 525-526 tabela pascală pe o lungă perioadă de timp.

Acceptarea acestui sistem a rezolvat problema pascală pentru apus, împrumutând calculul răsăritean (Teodor M. Popescu, Problema generalizării datei Paștelor, Ortodoxia, 16, 1964, 3, p 362-364).

Opera lui Dionisie, variată, amplă și valoroasă a fost de mare folos creștinătății întregi, contribuind mult la cunoașterea celor două lumi, a răsăritului și a apusului, și la schimbul de valori dintre ele.

Prestigiul său a fost mare chiar în timpul vieții, bucurându-se de aprecierea unor personalități de prim rang, cum a fost Casiodor, prim-ministru al regelui Teodoric cel Mare și autor de lucrări istorice și literar-științifice.

Casiodor l-a cunoscut foarte bine pe Dionisie și o lungă perioadă de timp au fost amândoi profesori la Vivarium.

Psiholog și fin observator, Casiodor ne-a lăsat un portret impresionant al lui Dionisie privind aptitudinile sale intelectuale și ținuta morală.

„Naște încă și astăzi Biserica universală bărbați iluștri, strălucind de podoabele dogmelor adevărate. Căci a fost în zilele noastre și călugărul Dionisie, scit de neam (scytha eatione) dar după caracter cu totul roman (sed moribus omnirto Romanus), foarte învățat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase din cărțile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare și le-a înțeles astfel, încât oriunde ar fi fost întrebat, avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o ezitare.

Acesta a predat dialectica cu mine și a petrecut cu ajutorul lui Dumnezeu foarte mulți ani din viață în cadrul învățământului glorios.

Mi-e rușine să spun despre un coleg ceea ce nu găsesc în mine, în el era mai multă simplitate unită cu înțelepciunea, smerenie unită cu știința, elocință însoțită de sobrietate, încât el nu se socotea superior nimănui, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deși era vrednic, fără îndoială de societatea regilor.

Acesta… a strâns laolaltă cu marea lumină a elocinței sale, căci era simplu și înțelept, din exemplarele grecești, canoanele bisericești, potrivit cu obiceiurile sale, pe care Biserica romană le-a înșusit astăzi printr-o folosință frecventă … și multe a tradus din grecește în latinește, care pot să fie spre folosul cerințelor bisericești. El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină și de greacă, încât orice cărți grecești lua în mână le traducea fără poticnire în latinește și, la fel, pe cele latinești le citea în grecește, încât credeai că aceasta este scrisă așa cum o pronunța gura sa, cu o iuțeală nestăvilită…

Între alte virtuți… a avut și acest lucru admirabil, anume că deși se dăruise lui Dumnezeu în întregime, nu refuza să ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de o castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; blând deși era mânat de firea pătimașă a celor mânioși; vărsa lacrimi mișcat de durere, când auzea cuvinte necuviincioase în timpul veseliei; postea fără să reproșeze celor ce mănâncă. Mai mult, lua parte la mese, dorind ca între bucatele trupești să împărtășească totodată bogății sufletesti. Că dacă mânca totuși uneori, mânca puțin și mai ales mâncăruri comune.

Din această cauză socotesc că cel mai mare gen de înfrânare este să fii între plăcerile omenești și să păstrezi măsura cumpătării. Dar ca să ne referim la bunele podoabe ale minții lui, cu un cuvânt de laudă, putem spune că era un credincios integru, legat total, cu statornicie, de rânduielile strămoșești”.

Evlavios și smerit, rugător și postitor, învățat și harnic lucrător în Biserica lui Hristos, Cuviosul Dionisie Exiguul merită să fie trecut în calendarul creștin și pentru că este părintele erei creștine.

(Acad. prof. dr. Emilian Popescu)

 Troparul Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul

Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce ai socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Pentru aceasta îți cântăm cu bucurie: Slavă Celui ce ți-a dat ție înțelepciune; Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre.

 

Sf Dionisie Exiguul – Variantă powerpoint

Autor: Ierod. Gamaliel Sima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*