Sfântul Ierarh Nifon

Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc și cel care a alcătuit Rugăciunea de Dezlegare care se citește la Slujba înmormântării.

Viața

Sfântul Nifon s-a născut în ținutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns în călugărie de vestitul pustnic Antonie, moment în care primește numele de Nifon.

În anul 1483 este chemat la slujirea arhierească, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, trecut la cele veșnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488. Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula aflată în fața orașului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit și a petrecut până în anul 1496 când a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. După numai doi ani și câteva luni, este din nou exilat de turci în Adrianopol. Aici îl va cunoaște pe domnitorul Radu cel Mare al Țării Românești (1495-1508). Radu cel Mare îl va aduce în 1504 în Țara Românească pentru a conduce și reorganiza Biserica. O însoțire nelegiuită la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia și un boier moldovean căsătorit, a făcut ca Sfântul Nifon să se retragă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde își va da duhul pe 11 august 1508.

Când Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moaștele Sfântului Nifon în Țara Românească, spre curățirea și ștergerea greșelii lui Radu Vodă. Gavriil Protul notează în lucrarea despre viața Sfântului Nifon: „Au dus, apoi, sicriul și l-au pus deasupra mormântului lui Radu Vodă, rugându-se toată noaptea, împreună cu Neagoe Vodă, sfinției sale pentru iertarea păcatului lui Radu Vodă, care fără dreptate a lepădat pre Sfântul de la sine și l-a gonit din țară. Și – mare minune! – spre sfârșitul utreniei, vrând Dumnezeu să arate aievea iertarea păcatului lui Radu Vodă și al altora, care făcuseră nevoie și scârbă sfântului, a văzut singur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier și acoperământul mormântului lui Radu Vodă și degrabă s-au desfăcut marmurile, iar dinlăuntru s-a ivit trupul lui Radu groaznic și întunecat, plin de puroi și de putoare. S-a deschis și sicriul sfântului Nifon și a izvorât de la sfântul izvor de apă, care a spălat tot trupul lui Radu Vodă, arătându-l luminat. Apoi toate încuietorile și pietrele singure s-au închis și s-au arătat lui Neagoe și a făcut mare mulțumire“.

Arătându-i-se domnitorului în chip minunat această împăcare, a poruncit ca moaștele sfântului Nifon să fie așezate într-un sicriu de argint, poleit cu aur și pietre scumpe și înapoiate Mănăstirii Dionisiu. Monahii acestei mănăstiri în semn de mulțumire, i-au dăruit lui Neagoe Basarab capul și mâna dreaptă a Sfântului Nifon.

Între anii 1515-1517, moaștele Sfântului Nifon au fost aduse în Țara Românească și au stat la Mănăstirea Dealu, iar la 16 august 1517, Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat la Mănăstirea Curtea de Argeș de către Teolipt I, patriarhul Constantinopolului, împreună cu Sinodul Țării Românești și cu toți egumenii Muntelui Athos, care au luat parte la sfințirea frumoasei mănăstiri de la Argeș. În același an, 1517, moaștele Sfântului Nifon au fost restituite Mănăstirii Dionisiu, restaurată integral de Vasile Lupu, Neagoe Basarab și Petru Rareș. Drept recunoștință, atoniții dăruiesc capul și mâna dreaptă a Sfântului Nifon lui Neagoe Basarab, care le depune la ctitoria sa. În anul 1949 au fost mutate în Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla și în prezent.

 Fapte și cuvinte de învățătură 

  1. Fiind foarte învățat și împodobit cu darul cuvântului și al smereniei, când a intrat fericitul Nifon întâia oară în Muntele Athos, l-au întâmpinat frații ți călugării cu multă dragoste, iar arhimandritul Daniil, mai-marele Muntelui, i-a zis:

– O, părinte Nifon, m-am înștiințat de la mulți despre tine și m-am rugat lui Dumnezeu să mă învrednicească a te vedea mai înainte de moartea mea. Iată, a auzit preabunul Dumnezeu rugăciunea mea. Te rugăm, deci, să înveți cele de folos pe frații adunați aici.

– Preacuvioși părinți, a răspuns el, nu sunt vrednic să dau doctorii celor sănătoși, nici doctorilor iscusiți, căci mai ales eu am trebuință de vindecare de la ei.

– Părinte Nifon, i-au răspuns atoniții, nu se cade să păstrezi dumnezeieștile cuvinte numai pentru tine, ci să le împărtășești și altora, ca să ne folosim cu toții.

Cerând iertare de la ei, fericitul Nifon și-a plecat capul în jos și a început a le grăi cuvinte de mântuire, încât toți se minunau. Căci, era atât de dulce și înțelept la vorbire, încât cei ce ascultau nu se puteau despărți de el și uitau de hrana cea trupească.

  1. În anul 1483, murind mitropolitul Tesalonicului, toți episcopii, clericii și monahii au ales păstor în loc pe fericitul Nifon de la Dionisiu. Deci, au trimis doi episcopi cu scrisori la Mănăstirea Dionisiu să-l ia pe Sfântul Nifon. Iar el le-a zis:

– Cine sunt eu, leneșul și păcătosul, să primesc pe grumazul meu cu totul rănit un jug așa de greu? Eu am venit în locul acesta să mă liniștesc și să mă sfârșesc: Deci, cum pot să fug de calea pocăinței și să iau asupra mea grija atâtor suflete, când abia îmi pot mântui sufletul meu cel păcătos?

– Părinte, au răspuns tesalonicenii, să nu te împotrivești dumnezeieștii hotărâri, că toți de obște, într-un glas, te cer pe tine a le fi păstor. I-a spus și egumenul mănăstirii:

– Du-te, cinstite părinte, că așa este voia lui Dumnezeu, să înmulțești talantul și să se mântuiască mulți prin tine, căci Domnul mi-a poruncit în noaptea aceasta să nu-ți împiedic calea ta ! La urmă, supunându-se poruncii ascultării, a răspuns Sfântul Nifon:

– Părinților și frații mei, fie voia Domnului, precum hotărâți, însă mare primejdie îmi va urma de pretutindeni. De aceea, rugați-vă Domnului pentru mine !

  1. După trei ani de păstorie a Mitropoliei Tesalonicului și apoi, alți patru ani, a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Sfântul Ierarh Nifon a fost chemat de Radu cel Mare, domnul Țării Românești, să păstorească mitropolia de la Curtea de Argeș, care i-a zis:

– Mă rog arhieriei tale să vii în Muntenia, să ne înveți pe noi, că suntem cu totul lipsiți de învățătura duhovnicească, de păstori și învățători. Aici te vei odihni și toți te vom primi cu bucurie. De astăzi te avem povățuitorul și păstorul nostru, ca să ne înveți calea mântuirii și să se facă orice vei porunci! Sfântul Nifon a răspuns:

– Fiule Radu, îți laud socoteala cea bună; dar să dea Dumnezeu s-o ții până la sfârșit. Orice voi face spre îndreptarea voastră, s-o primiți cu mulțumire. Chiar tu, de vei greși, să primești duhovnicescul meu sfat, căci, atunci când domnul țării va călca legea și va defăima sfintele canoane, se face mare cădere multora, pentru că oamenii se pleacă lesne spre lucrul cel rău. La urma i-a adăugat:

– Tu, care ai stăpânirea în mâinile tale, se cade să sfătuiești pe toți supușii tăi și să pedepsești pe cei fără rânduială. Să nu cauți la față nici la mare, nici la mic și să faci judecată dreaptă, care este de la Dumnezeu.

  1. Păstorind Biserica ăi poporul binecredincios al Țării Românești timp de cinci ani, în anul 1505, Sfântul Ierarh Nifon a plecat din nou la iubita lui liniște și smerenie din Muntele Athos, din cauza fărădelegii făcute de domnul muntean, căsătorind pe sora lui cu un boier moldovean ce-și lăsase femeia și copiii. Înainte de plecare a zis cu amărăciune către domnul muntean:

– Să știi că, toată puterea mea este legea Bisericii, pentru care Domnul meu Și-a vărsat preasfântul Său sânge, ca s-o curețe de tot păcatul și s-o sfințească. Ea va fi curată și sfântă prin lucrarea dumnezeieștilor porunci, pe care doresc să le păzesc până la sfârșitul vieții mele.

Nu voiesc pentru nevoile mele nici bani, nici haine, nici vreo cinste nu cer de la tine. Eu am fost rânduit de Domnul ca să cert pe cei fărădelege și nu vreau să fiu părtaș la a ta fărădelege, pentru că nici o lege nu mă lasă. Eu mă voi duce unde mă va îndrepta Domnul, însă voi veți muri în fărădelege. Multe necazuri și dureri și nenumărate rele vor veni peste voi. Atunci mă veți căuta, dar nu mă veți mai găsi în viață!

Iar către fiul său duhovnicesc, Neagoe Basarab, pe care îl iubea foarte mult, a zis:

– Văd, fiul meu, că mare pedeapsă va veni peste locul acesta și vei fi în primejdie și tu cu tot neamul tau. Dar Preamilostivul Dumnezeu te va păzi de tot răul, de vei păzi poruncile pe care ți le-am dat. Nu numai că te vei izbăvi de orice primejdie, ci și la mare cinste te vei ridica și se va vesti numele tău în toate părțile. Dar să-ți aduci aminte de mine, părintele tău duhovnicesc. Iar eu, de voi avea îndrăzneală către iubitorul de oameni Dumnezeu, îl voi ruga pentru tine.

Apoi l-a binecuvântat și l-a sărutat. La fel a făcut cu tot clerul și poporul iubitor de Hristos. Căci, i-a adunat pe toți în biserica, le-a dat cel de pe urma cuvânt de învățătură, i-a binecuvântat cu lacrimi în ochi și, luându-și ucenicii săi, Macarie și Ioasaf, a plecat spre Sfântul Munte.

  1. Fiind rânduit cu paza Mănăstirii Dionisiu, Sfântul Nifon a mers cu un călugăr bătrân și duhovnicesc, anume Petronie, în afara zidurilor ei. La miezul nopții s-a deșteptat bătrânul să se roage și, nu departe de el, a văzut pe Sfântul Nifon stând la rugăciune cu ochii și mâinile înălțate la cer, învăluit într-o lumină divină care se ridica până sus și strălucea în jurul lui. Bătrânul Petronie a căzut de spaimă la pământ, iar dimineața s-a dus în taină la mănăstire și i-a spus egumenului. Acesta i-a raspuns:

– Părinte Petronie, aceasta dovedește curățenia desăvârșită a bărbatului și ne arată că prin el se vor lumina mulți. Păzește-te să nu spui această vedenie nimănui, ca să nu audă el și să se ducă de la noi, fugind de laudă, căci ne vom păgubi de un om ca acesta pe care ni l-a dăruit Dumnezeu.

  1. Fiind în Mănăstirea Vatopedu, Sfântul Nifon cunoștea cu duhul că ucenicul său Macarie dorea să mărturisească pe Hristos și să ia cununa muceniciei. De aceea, știind că aceasta este după voia lui Dumnezeu, i-a zis ucenicului:

– Mergi, fiule, în calea mărturisirii, că după dorința ta te vei învrednici să primești cununa muceniciei și te vei bucura împreună cu mucenicii și cuvioșii!

Apoi, petrecându-l pe cale, l-a binecuvântat cu Sfânta Cruce și l-a sărutat. Ajungând Macarie în Tesalonic, a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos în fața turcilor ce ocupaseră orașul și toate tările din Balcani și, după ce a fost închis și bătut, i s-a tăiat capul. Cunoscând cu duhul ziua când ucenicul și-a dat viața pentru Hristos, Sfântul Nifon a zis către ucenicul său Ioasaf:

– Să știi, fiule, că astăzi s-a săvârșit prin mucenicie fratele tău, Macarie, și merge să se bucure în ceruri !

  1. După puțin timp, Sfântul Nifon Patriarhul și-a luat ucenicul și au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinerețe, fără a fi cunoscut și a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri și să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie și dragoste până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obști în chip minunat.

Noaptea i s-a arătat în vedenie Sfântul Ioan Botezătorul, patronul Mănăstirii Dionisiu, egumenului acestei obști și i-a poruncit:

– Adună toată frățimea și ieșiți întru întâmpinarea patriarhului Nifon, că-i ajunge atâta smerenie ce a arătat-o ca un simplu monah, ca să nu vă păgubiți mai mult !

Deșteptându-se, egumenul a bătut toaca, a adunat toată obștea și le-a spus tuturor că monahul necunoscut care face ascultare la catâri este Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Apoi, când patriarhul se întorcea de la pădure ca un argat, cu catârii încărcați cu lemne de foc, în fața porților de intrare, clopotele mănăstirii au început să sune singure, iar părinții toți l-au întâmpinat cu mare cinste, cu făclii și cu tămâieri. După ce toți i-au făcut metanii și i-au sărutat sfintele lui mâini, egumenul i-a zis:

– O, luminătorule al lumii, ajunge atâta răbdare din partea sfinției tale; ajunge suferința desăvârșită pe care ai îndurat-o de bunăvoie; ajunge atâta smerenie care ai arătat-o, neștiindu-te noi, nepricepuții! Iar Sfântul Nifon, cu multe lacrimi, le-a zis:

– Părinți și frați ai mei, pentru aceasta m-a ascuns pe mine Domnul în acest loc mântuitor de suflet, că eu am cerut de la El să mă izbăvesc de grijile lumii și să fiu miluit în ziua cea mare a judecății. Că dacă nu ne vom lepăda de părinți, de frați, de rudenii și de toată mândria acestei lumi, după cum ne-a poruncit Hristos, nu suntem vrednici să-I urmăm Lui.

  1. Odată, venind corabia mănăstirii cu hrană, iar marea fiind cuprinsă de furtună, Sfântul Nifon a intrat în corabie și deîndată a încetat furtuna. Altă dată, frații i-au cerut să se roage pentru ei ca să călătorească fără primejdie pe mare și să aducă cele de nevoie mănăstirii.

Iar el le-a zis:

– Dacă nu vă veți lenevi de rânduială și rugăciunea voastră și daăa nu veți grăi deșertăciuni și cuvinte necuviincioase, atunci vă va ajuta Domnul și vă va feri de toată întâmplarea cea rea.

Apoi, rugându-se în genunchi pe un fier din corabie, le-a spus monahilor:

– Fraților, puneți acest fier la loc curat și când veți fi în primejdie de înecare, să atârnați acest fier în mare și veți călători fără primejdie.

  1. Ajungând Sfântul Nifon la vârsta de 90 de ani și simțindu-și aproape sfârșitul, a adunat toată obștea, a cerut iertare de la ei și le-a poruncit să păzească cu mare grijă rânduielile vieții monahicești, nevoindu-se cu toată silința pentru dobândirea împărăției cerești. Apoi le-a zis:

– Frații mei, cereți de la smerenia mea orice cerere duhovnicească voiți, mai înainte de a-mi da duhul în mâinile Domnului! Iar monahii i-au răspuns:

– Voim să ne dai în scris dumnezeieștile tale rugăciuni, ca să se citeasca la mormântul fiecărui frate când va muri, ca să ia dezlegare de păcate. Atunci le-a lăsat o rugăciune pentru dezlegarea celor adormiți. Apoi, trimițând pe ucenicul său Ioasaf la Constantinopol, ca să-l mărturisească pe Hristos și să ia cununa muceniciei, Sfântul Ierarh Nifon și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 11 august 1508, fiind plâns de toți călugării Muntelui Athos.

După ce au făcut la Dionisiu priveghere de toată noaptea, a doua zi au sărutat toți sfintele sale moaște și le-au îngropat cu mare cinste și plângere în cimitirul mănăstirii.

  1. A întrebat oarecare frate pe Fericitul Nifon, zicând:

– Spune-mi, părinte, cuvânt de folos, cum să mă mântuiesc? Si a răspuns starețul, zicând:

– Dacă voiești, fiule, în mijlocul oamenilor a locui, aceasta ești dator a păzi: a nu prihăni nicidecum pe cineva, a nu osândi, a nu ocări, a nu te întărâta, a nu defăima, nici a te socoti pe sineți ca și cum vreun lucru bun ai făcut cândva, și a te păzi de a zice: „Cutare, bine petrece, iar cutare întru neînfrânare”, că aceasta este aceea, adică „nu judecați”; ci pe toți cu deopotrivă ochi, cu o punere înainte, cu un gând și cu proaspătă inimă vezi-i; și-i primește pe toți ca pe Hristos. Să nu pui urechea ta lângă omul ce clevetește, nici să te îndulcești cu unul ca acesta, ci cu tăcere multă ține-ți gura ta, zăbavnic fiind la grăire și grabnic la rugăciune, și să nu prihănești cândva pe cel ce clevetește, nici pe altul oarecare ce lucrează fărădelege, ci de-a pururea caută la ale tale greșeli, și prihănește-te pe sineți și defaimă-te în fiecare zi.

– Aceasta, părinte, a nevoitorilor celor desăvârșiti este! a zis fratele. Și a zis fericitul:

– Fiule, tinerețea, dacă are smerenie, destul este ei. Că nimic nu cere Dumnezeu de la tânăr, fără numai curăție și smerenie. Deci tu, fiule, fii blând și pașnic, îndurat și milostiv, și ține-te pe sineți dedesubtul tuturor oamenilor și vei fi întru adevăr sălășluindu-te cu Dumnezeu; și nevoiește-te și de a nu năluci cu mintea cum că ai ajuns la măsurile cutărui sfânt, ci grăiește-ți ție însuți de-a pururea așa: „Suflete, cunoști că întru păcate am covârșit și pe draci, iar vreun lucru bun încă n-am făcut pentru Dumnezeu; și vai nouă, smeritule, ce vom face în ziua Judecății?” Și fie-ți rugăciunea ta, fiule, în toată vremea vieții tale ca a unui păcătos, zicând în fiecare clipă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-mă”; și aceea, adică: „Doamne, curățeste-mă pe mine, păcătosul”. Zi și graiul acesta totdeauna: „Doamne, de cele ascunse ale mele curățește-mă și de cele străine ferește pe robul Tău”.

Cunoaște încă și aceasta, că niciodată să nu te mulțumești cu lucrurile cele bune ale tale, nici a cuteza spre dânsele, că nu știi de sunt plăcute lui Dumnezeu sau neplăcute. Pentru aceasta, cutează mai vârtos spre Dumnezeu și spre puterea Lui, ca niște țărână nefolositoare socotindu-te pe sineți, și de aici este îndreptarea”.

  1. Zis-a iarăși fratele:

– Părinte, cum poate omul să biruiască toată ispita ce-i vine lui asupra de la vrăjmașul? Răspuns-a starețul:

– Fiule, orice fel de ispită de ți-ar veni ție asupra, tăcerea este biruința asupra ei și smerenia și a zice: „Blagoslovește, Părinte”; și toate lucrurile celui smerit cugetător cunoscute sunt la Dumnezeu și lăudate de îngerii Lui, iar tuturor dracilor de spaimă și înfricoșate. Deci tu, fiule, fă-te smerit cu inima și zdrobit foarte, ca să dorească Duhul Sfânt a Se sălășlui întru tine, și să-ți dea ție putere de a goni de la tine toată grija lumească.

  1. Întrebat a fost iarăși:

– Oare, precum acum s-au înmulțit sfinții întru toată lumea, așa și la sfârșitul veacului? Zis-a lui fericitul:

– Fiule, până la sfărșitul veacului nu va lipsi prooroc Domnului Dumnezeu; așijderea nici satanei slujitor. Însă, în zilele cele mai de apoi, câți întru adevăr vor sluji lui Dumnezeu, se vor ascunde pe sineși cu bună istețime față de oameni, și nu va fi întru dânșii de a săvârși semne și minuni precum în zilele de acum, ci pe cale lucrătoare și măsurată vor călători cu smerenie, și mai mari decât Părinții cei purtători de semne se vor afla întru împărăția lui Dumnezeu. Pentru că, atunci nimeni nu va mai aștepta semne ca pe un motiv și prilej să se îndrepte spre nevoință duhovniceacă. Cei ce împodobesc scaunele preoției vor fi cu totul neiscusiți întru toată lumea, neștiind știința de faptă bună; încă și cei mai mari ai monahilor vor fi la fel de neisprăviți, căci se vor birui cu totul de lăcomie de pântece și de mărirea deșartă, și vor fi mai vârtos sminteală oamenilor, și nu pildă bună.

Pentru aceasta, fapta buna va fi nebgată în seamă, căci atunci iubirea de arginți va împărăți. Și vai monahilor celor ce sunt bogați în aur, deoarece ocară vor fi aceștia lui Dumnezeu și nu vor vedea fața Domnului Celui Viu. Monahul sau mireanul care își dă aurul său cu dobândă, de nu se va depărta de o lăcomie ca aceasta, întru adâncul tartarului se va afunda, că nu vrea să aducă averea sa roadă lui Dumnezeu prin facerea de bine către săraci. Pentru aceasta, fiule, precum mai-nainte am zis, de necunoștință ținuti fiind, cei mai mulți se vor prăpăstui întru lățimea căii late și largi, rătăcindu-se.

  1. Întrebat-a iarăși fratele:

– Spune-mi mie, părinte, cum unii își necăjesc trupurile lor prin înfrânare și totuși patimile împărățesc întru ei – mânia, vrajba, pomenirea de rău, zavistia, și, cea mai rea decât toate, nemilostivirea și zgârcenia -, iar alții dintre cei îmbunătățiți, și mănâncă, și beau vin, și nici un lucru al păcatului nu se află întru dânșii? Ce oare este aceasta? Cuviosul a zis:

– Precum mi se pare, fiule, că cei ce postesc mult și nu se îndreptează, din gura lor pătimesc; că cel ce nu are păzire gurii sale totdeauna, măcar tot anul de ar posti, nimic nu se folosește. Pentru că, dacă diavolul te zădărăște pe tine spre iuțime, tu să nu grăiești, și ai biruit patima. Iarăși, spre zavistie de te duce pe tine vrăjmașul, tu să nu clevetești, și cu totul ai biruit pe vicleanul, că rodul zavistiei clevetirea este. Dacă te va înfoca pe tine bântuitorul spre curvie, să nu deschizi gura ta spre vorbire de muiere, nici la mâncare și la băutură prea multă să nu te îndemni, și l-ai biruit pe acel drac; și, luând vreun lemn mic, bate-te pe sineți, și durerea va goni războiul dracului curviei. Că, de folos îți este ție ca unul din mădularele tale să îl pierzi, și nu tot trupul să se arunce în focul gheenei. Dacă vierul și porcul sălbatic vor porni pofta spre bucate de mult preț, mergând la ieșitoare, învață-te putoarea lor.

Dacă te va ocărî pe tine cineva sau te va osândi ori te va jigni, tu smerește-ți gândul tău și osândește-te pe sineți ca pe un păcătos. Și adu-ți aminte că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, scuipat a fost, batjocorit de oameni păcătoși, și cu trestia peste cap L-au bătut; când ți se va întâmpla și ție acestea, atunci socotește-te pe sineți nevrednic de a trăi.

Iar pentru cei îmbunătățiți care mănâncă și beau, cunoaște, fiule, că aceia ostași viteji sunt, care au călcat capetele păcatului; că acum sunt domni și stăpânitori, fiindcă au luat darurile nepătimirii de la Dumnezeu, deoarece mai întâi înfrânându-se și nevoindu-se au dobândit scopul pe care îl doreau. Însă, sunt și unii care fac aceasta, iar apoi, iarăși liniștindu-se, pe cele ale înfrânării le lucrează, împlinind în chilie prin nemâncare pe acelea ce au lipsit înaintea oamenilor.

În anul 1512, potrivit proorociei sale, Neagoe Basarab, ucenicul său, ajunge domn al Țării Românești. În anul 1515, moaștele Sfântului Nifon au fost aduse în Muntenia, la Mănăstirea Dealu, unde au stat doi ani de zile și au fost așezate de evlaviosul domn într-un chivot de argint mare, donat de el. În anul 1517, la 16 august, Sfântul Nifon a fost canonizat ca sfânt la Mănăstirea Curtea de Argeș de patriarhul ecumenic Teolipt împreună cu tot sinodul. Aceasta a fost prima canonizare de sfinți cunoscută în țara noastră. Apoi, sfintele sale moaște au fost trimise cu mare cinste la Mănăstirea Dionisiu, unde se află și astăzi.

Drept recunoștință, obștea de la Dionisiu a dat în dar voievodului Neagoe Basarab capul și mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nifon, care au stat la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar din anul 1949 se păstrează în Catedrala Mitropoliei din Craiova.

Sfinte Ierarhe Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

 

Sf Iachint de Vicina – Variantă powerpoint

Autor: Ierod. Gamaliel Sima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*