Părintele Sofian Boghiu

Model al păstorului de suflete

Parintele-Sofian-BoghiuPărintele Sofian este unul dintre puţinii oameni care s-a identificat cu numele său, Sofianos – Cel înţelept (din gr. σοφός). Numele i-a exprimat întreaga lui lucrare şi stare de om înţelept, de om luminat de harul şi înţelepciunea lui Dumnezeu care, datorită acestei înţelepciuni acumulate în timp şi în încercări, a devenit apostol şi duhovnic al Bucureştilor, mădular viu al Bisericii lui Hristos pe meleagurile româneşti.Lucrarea lui de preot, de păstor de suflete şi-a început-o aici, în Mănăstirea Antim, unde a şi fost hirotonit şi, sub luminarea și ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, a înaintat duhovniceşte și prin cele trei şcoli superioare: mai întâi Academia Teologică (Institutul Teologic), apoi Academia de Belle Arte şi a treia, cea mai vie şi lucrătoare, Academia Specială din temniţele comuniste (după cum o numea chiar Părintele Sofian).Dar, nu numai în şcoli şi-a adunat Părintele înţelepciunea, sinteza darurilor dumnezeieşti, pe de-o parte primite de la Dumnezeu, iar pe de altă parte lucrate şi de el cu migală, cu multă stăruinţă, răbdare şi rugăciune. Aşa a devenit Părintele Sofian părinte și păstor duhovnicesc, cunoscând el însuși mai întâi starea de fiu duhovnicesc prin exerciţiul acestei ascultări dobândite și lucrate în mănăstire.

Intrat de tânăr în viaţa monahală (de la 14 ani) în Basarabia, apoi instruindu-se la seminarul teologic monahal de la mănăstirea Cernica, venind apoi în mănăstirea Antim din București, Părintele Sofian a fost întotdeauna fiu duhovnicesc devotat, ascultător şi rugător, şi aşa, dobândind smerenia prin ascultarea deplină față de părinții lui duhovnici, s-a făcut treptat vistierie şi totodată floare a darurilor dumnezeieşti. Nu a fost doar preot, doar duhovnic şi pictor bisericesc, a fost un om de carte şi de arte, un om care a adunat în sine multe daruri pe care le-a răspândit cu seninătate, cu blândeţe și bucurie oamenilor în jurul său.

A devenit prin această ucenicie duhovnicească o floare de lumină, de daruri dumnezeieşti. Această floare a darurilor ne-a dăruit-o Dumnezeu şi nouă, şi obştii generale (şi a celei monahale şi a celei a credincioşilor) de aici din Bucureşti, şi Bisericii Române şi neamului românesc. De aceea, cu toată inima, se cade să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar, pentru această floare a darurilor, alături de Sfântul Antim Ivireanul, care l-a ocrotit şi din ale cărui talente şi daruri s-a îmbogăţit şi Părintele Sofian.

Pentru că Părintele Sofian i-a urmat în multe feluri Sfântului Antim. Sfântul Antim era el însuşi un mare duhovnic, un om de mare profunzime, dar care vorbea simplu, direct, din inimă, şi devenea accesibil fiecărui om. Aici este calitatea genială a apropierii sufleteşti, a deschiderii inimii fiecărui om după cum era el, nu după un anume calapod dinainte fixat, pentru toată lumea la fel.

Părintele Sofian este un model de păstor, nu numai datorită pregătirii și culturii sale teologice, liturgice și pastorale, adânci și ireproșabile. Dar nu spunea nimic de la sine, ci mereu ne trimitea punctual la învățătura Sfinților Dascăli ai Bisericii. Iar când noi îl întrebam în anumite probleme dogmatice (de exemplu, citeam într-o carte mai nou apărută ceva neclar şi mergeam cu această nedumerire la Părintele Sofian şi îl întrebam: „Părinte, nişte teologi sau scriitori ortodocşi din Occident, unii convertiţi, afirmă un anume lucru care nouă ni se pare cam neortodox, cam nepotrivit.”), din primul impuls, Părintele Sofian ne trimitea la Părintele Stăniloae: „Părintele Stăniloae cum spune despre asta?”. Şi dacă zicea și Părintele Stăniloae aşa, atunci aşa era ortodox, primeam și ne lămuream! Iar dacă Părintele Stăniloae spunea altfel, atunci Părintele Sofian ne sfătuia să nu primim idei străine de învățătura sănătoasă. Spunea Părintele Sofian: „Nu vă puneţi baza în alţi teologi moderni, mai inovatori, şi prin limbaj şi prin idei, ci ţineţi de învățătura și tradiţia teologică pe care a statornicit-o şi în scris Părintele Stăniloae!”. Din punctul de vedere al mărturisirii credinței ortodoxe, Părintele Sofian a fost impecabil, curat, un mărturisitor, şi pe viu, al dogmelor creştin ortodoxe, al învățăturii Sfinților Părinți și a rânduielilor de viaţă curată, pe care le-a trăit şi le-a mărturisit, le-a transmis mai departe şi ucenicilor lui.

Apoi, ca predicator Părintele Sofian nu folosea un limbaj complicat, academic, deşi un astfel de limbaj nu-i era străin. Prin predici înmuia și încălzea inimile celor care-l ascultau. Nu vorbea frumos doar pentru estetica sonoră, sau pentru lauda oamenilor, ci pentru a-i stimula pe oameni să-L caute pe Dumnezeu şi să-I împlinească poruncile ca să dobândească harul și viața veșnică a lui Dumnezeu. Temele principale ale predicilor lui sunt pocăința, iertarea, nejudecarea semenilor, rugăciunea, smerenia și dragostea. Părintele Sofian spunea că smerenia și dragostea sunt cele două trăsături definitorii ale Ortodoxiei, care nu există și nu pot fi dobândite decât în Biserica Ortodoxă unde e viu și lucrător Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ca şi Sfântul Antim, Părintele Sofian vorbea cu un cuvânt cu putere multă, trăit mai întâi în sine, apoi dăruit cu iubire și jertfelnicie și celorlalți. În cuvinte simple și calde, accesibile fiecărei inimi, transmitea taine mari, cereşti. Adesea la predici, emoția inimii îi stârnea lacrimi, iar mesajul și vibrația cuvintelor lui te schimba în câteva minute cum nu te schimbă poate ani de viață creștină formală și monotonă.

Apoi, ca slujitor la Sfântul Altar, Părintele Sofian era un bun cunoscător al tipicului bisericesc, al rânduielii bisericești făcute după modelul celor cereşti, şi de aceea toţi practicanţii care veneau la biserica mănăstirii Antim deveneau foarte bine pregătiţi din punct de vedere al slujirii liturgice, învăţând de la Părintele Sofian nu numai tipicul, rânduielile de cădire, succesiunea gesturilor și rostirilor liturgice, ci şi cântarea bisericească, precum și unele metode pastoral-misionare foarte necesare preotului duhovnic. Părintele Sofian avea şi acest dar al cântării melodioase, duioase, totodată şi victorioase, a imnurilor bisericeşti, dar și înțelepciune și echilibru în misiunea sa pastorală.

Ca duhovnic Părintele Sofian folosea mai mult metoda mângâierii decât pe cea a mustrării, astfel încât te ruşinai când auzeai sfatul părintesc şi îndemnul lui frățesc. Blând, dar ferm, smerit și iubitor, cuvântul Părintelui te străpungea la inimă și te încuraja în a dobândi viața și comoara neprețuită a Duhului Sfânt, căutând mereu spre Hristos, punându-ți nădejdea în El. Sfaturile lui erau de a-ți schimba tu viața, mai întâi iertându-i tu pe ceilalți care ți-au greșit, nejudecându-i și nebârfindu-i, apoi aducând jertfe curate de laudă și mulțumire către Dumnezeu. „Nu poți veni la Dumnezeu, rugându-te Lui să te ierte, câtă vreme ai inima înciudată asupra fratelui tău. Dumnezeu nu primește decât ce-i oferim din inimă iubitoare, nu plină de ură, răzbunare și falsă dreptate.” – spunea Părintele. De asemenea, ne punea mereu înainte cuvântul Mântuitorului Hristos: „Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.”, explicându-ne că fără blândețea și smerenia lui Hristos, fără să ierți tuturor și fără să te rogi pentru toți, nimeni nu poate avea odihnă în suflet, oricâte fapte bune și tehnici de relaxare ar urma.

Îmi aduc aminte cum noi, fraţi începători fiind aici, la Antim, ne mai ciondăneam, ne mai certam între noi şi ne duceam la Părintele Sofian în grabă, fiecare crezând că, dacă va fi primul care îi va spune, va și primi dreptate. Părintele Sofian, cu înţelepciunea lui răbdătoare, ne spunea: „Fraţilor, pe noi în temniţă ne băteau ca să spunem ce au făcut ceilalţi, dar văd că voi spuneţi singuri, de bunăvoie.”, adică noi ne îndreptăţeam pe noi, îl spovedeam pe celălalt. Și nu ne dădea dreptate niciodată…

Părintele Sofian a fost şi este un model de duhovnic, de păstor de suflete, atât prin viața sa ireproșabilă de părinte responsabil și iubitor, dar și prin îndemnul pe care îl dădea mereu, la rugăciune şi la comuniune, pentru că totdeauna şi la spovedanie ne întreba și ne sfătuia: „Ce consecinţe are greşeala voastră în planul comuniunii dintre voi și din întreaga Biserică? De aceea să ţineţi mai mult decât toate la înțelegere și iubire, la comuniunea dintre voi!”.

Iar sfaturile, canoanele și metodele de îndreptare nu erau uniforme, pentru toți la fel, ci diferite, potrivite cu vârsta interioară și măsura fiecăruia. Dar îndemnul de a ne hrăni din Sfintele Scripturi și din învățăturile Sfinților era universal, Sfântul Siluan Athonitul fiind unul dintre Sfinții recomandați de Părintele Sofian a fi citit și urmat în cuvintele lui. Noi ne arătăm, cu sfială și temere, nemulţumirea faţă de noi înşine că n-am împlinit întru totul cuvintele şi sfaturile Părintelui Sofian.

În integrala sa lucrarea ca preot, Părintele Sofian dovedea mereu o trează conştiinţă eclezială. Se simțea una cu Biserica Universală a lui Hristos, unit cu Sfinții și Îngerii din cer și cu creștinii ortodocși de pe pământ, asumându-și cu toată răspunderea misiunea de preot și slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor. De aceea, la slujbe pomenea înaintea lui Dumnezeu fiecare nume cu multă atenţie, spunând că „fiecare nume e un suflet, iar un suflet este un chip veşnic al lui Dumnezeu”. Părintele Sofian pomenea cât mai mulţi şi nu se supăra deloc, atunci când cineva organiza un parastas pentru un singur om, să pomenească mult mai mulţi. Ore în șir, alături de Părintele Adrian și ceilalți clerici din obște, pomenea la Sfântul Altar sute de pomelnice zilnic. Nu lăsa nici o zi să treacă fără să pomenească, iar când nu putea veni la biserică, tot lua pomelnice și le pomenea la chilie. Aşa cum spun şi alţi părinţi veniți de prin țară, aici la noi, la biserica Mănăstirii Antim sunt teancurile cele mai mari de pomelnice, pentru că le-am preluat şi noi, în pomenirile noastre, şi am învăţat de la Părintele Sofian să citim cu atenţie fiecare nume, punându-l înaintea lui Dumnezeu, aşa cum şi Părintele Sofian rostea rugăciuni pentru mulţi oameni. De aceea gândirea, simţirea, trăirea şi slujirea lui sunt ecleziale, încât el nu poate fi separat nici măcar în evocările noastre şi cu atât mai puţin în inimile noastre, de ceilalţi Părinţi viețuitori aici sau în alte locuri, colegi ai lui şi de mănăstire şi de Duh şi de mişcarea Rugul Aprins, cu care el a crescut împreună, măcar o perioadă de timp.

Pentru că Părintele Sofian nu a apărut ca o stea pe un cer gol, ci a venit împreună cu ceilalţi Părinţi, cu celelalte stele şi flăcări ale Ortodoxiei românești, pe care îi cunoaştem: Părintele Ivan Kulâghin, Părintele Vasile Vasilache, stareţul mănăstirii Antim în vremea Rugului Aprins (ocrotitorul şi duhovnicul lui de atunci, din perioada intrării în Mănăstirea Antim ca student, monah şi ieromonah), Părinții Felix Dubneac şi Roman Braga, colegii lui de generaţie şi de pictură, Părintele Adrian Făgeţeanu, de asemenea, coleg de Antim timp de aproape 50 de ani, Părintele Daniil Sandu Tudor, care a fost şi izvorul (mișcării Rugului Aprins și al) lucrării rugăciunii pe care au dobândit-o şi au lucrat-o toţi aceşti mari mărturisitori ai Ortodoxiei românești, Părintele profesor Dumitru Stăniloae, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Petroniu Tănase, Părintele Nicolae Bordașiu ș.a..
Am amintit dintre Părinţi doar câţiva, dar să nu-i omitem nici pe creştinii mireni care s-au rugat lui Dumnezeu, împletindu-şi lucrarea rugăciunii lor cu cea a Părinţilor la Rugul Aprins, încât se cuvine a fi evocaţi împreună (Alexandru Mironescu, Gheorghe Dabija, Vasile Voiculescu, Paul Constantinescu, Olga Greceanu, Ion Marin Sadoveanu, Paul Sterian ș.a.), pentru că nădăjduim că ei sunt împreună şi acum în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, odată ce au exersat şi s-au îmbogăţit împreună, au înaintat împreună aici pe pământ, cum spunea şi Părintele Stăniloae: „nimeni nu merge la Dumnezeu singur, ci purtându-i în inimă pe toţi cei cu care și pentru care s-a rugat şi pe care i-a cunoscut”.

Astfel, Părintele Sofian, prin această rugăciune, atitudine şi înţelepciune eclezială, de comuniune în Duh și în Adevăr, străluceşte în Biserică şi credem că va străluci tot mai mult şi mai luminos, nu numai în inimile noastre, ci şi înaintea lui Dumnezeu, rugându-se în continuare pentru obştea pe care a păstorit-o şi pe care o păstoreşte în continuare și pentru toți credincioșii de pretutindeni! De aceea şi noi suntem datori să ne arătăm recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru Părintele Sofian, cinstindu-i persoana și lucrarea lui în Hristos, şi să nădăjduim că nu va întârzia transcrierea numelui său din cărţile noastre în cartea Bisericii, în sinaxarul și calendarul Bisericii. Pentru că mărturia marii evlavii a credincioșilor față de Părintele Sofian este o dovadă, într-adevăr, că Biserica e vie şi rodește neîncetat Sfinți, că Dumnezeu e prezent și lucrător în ea, răspunzând la rugăciunile Bisericii din cer și de pe pământ, ale Sfinţilor, ale Părinţilor şi ale noastre, ale tuturor celor ce îi ascultăm.

Cu gândul acesta de adâncă recunoştinţă şi preţuire faţă de Părintele Sofian cel înţelept, să îl pomenim mereu în sufletele noastre şi să-i urmăm poveţele aşa cum le-am primit de la el!

Auto: Arhim. Mihail Stanciu