Cronologie

5 februarie 1713
De ziua prăznuirii Sfintei Agata, Mitropolitul Antim Ivireanul se hotărăşte să clădeasca o mănăstire, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae.

24 aprilie 1713
Mitropolitul Antim întocmeşte unul din cele mai interesante testamente, prin care lasă dispoziţii cum să fie organizate şi administrate clădirile şi averile mănăstirii.

17 mai 1713
Diicul Rudeanul biv vel logofăt dăruieşte Mitropolitului Antim un loc din grădina sa lângă mănăstire, pentru a continua construcţiile.

2 februarie 1714
Maria Băneasa Mileasca împreună cu ginerele său vând Mitroplitului Antim un loc în Târgovişte, în mahalaua Popii Dragomir.

16 februarie 1715
Chircă Rudeanu biv vel sluger "feciorul răposatului Diicul Rudeanul" dăruieşte Mitropolitului Antim, pentru mănăstirea Tuturor Sfinţilor, un codru de loc.

17 februarie 1715
Barbu slugerul Merişanul "snă vistiarului Drăguşin Merişanul" dăruieşte Mitropolitului Antim locul său pe care se zidise biserica Tuturor Sfinţilor.

1715, Duminica Tuturor Sfinţilor
Sfinţirea bisericii de către mitropolitul Antim, în prezenţa domnitorului Ştefan Cantacuzino.

20 iunie 1715
Egumenul Sava cumpără o moşie de la Andrei şi de la alţii din Viespeşti.

15 martie 1716
Aşezământul început la 24 aprilie 1713, este completat de către Mitropolitul Antim cu două capete.

1716
Se tipăreşte la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (Antim), de către tipograful Dionisie "Istoria Sfântă".

1720
Se tipăreşte la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (Antim) "Octoih Mare cu Slujba Tuturor Sfinţilor".

8 decembrie 1721
Constantin Conţescu vel Vornic, dăruieşte Mănăstirii Antim 200 de stânjeni la Conţeşti, cu trei roţi de moară cu vadul lor, 30 de mătci de stupi, 10 oi şi 10 râmători.

1722 - 1725
monahul Efrem Grămăticul, ucenicul lui popa Stanciu de la Toţi Sfinţi din Bucureşti(Antim), copiază un manuscris al Didahiilor Mitropolitului Antim Ivireanul.

16 august 1731
Semnează hrisovul relativ la scutirea de orice impozite şi dări a mănăstirii Antim, continuând hotărârile luate de predecesorii lui Ştefan Cantacuzino, Nicolae Vodă şi Ioan Vodă.

19 noiembrie 1733
Manea spătarul vinde mănăstirii o vie.

16 decembrie 1734
Domnitorul Grigore Ghica Vodă semnează hrisovul relativ la scutirea de orice impozite şi dări a Mănăstirii Antim.

31 mai 1738
A fost un mare cutremur, în urma căruia cele două turle originale din cărămidă ale bisericii au fost dărâmate şi înlocuite cu altele, executate din lemn.

1746 - 1747
Are loc o restaurare a bisericii, prin danii realizându-se şi decorarea tâmplei de piatră cu pictură nouă, cu deosebire, poleirea ei cu aur (174 taleri).

1763
Propunerea mitropolitului Grigorie II, domnitorul Constantin Cehan Racoviţă hotărăşte ca mănăstirea să fie "conac igumenilor ţării, când vor veni aici cu trebuinţe".

1780
Alexandru Ipsilanti, în prima sa domnie, hotărăşte ca în chiliile mănăstirii să se organizeze o orfanotrofie (un orfelinat).

22 martie 1797
Alexandru Vodă Ipsilanti trece mănăstirea Antim ca metoc al Episcopiei Argeşului.

1812
Prin strădania Episcopului Iosif al Argeşului şi cu sprijinul Mitropolitului Dosoftei, situaţia Mănăstirii Tuturor Sfinţilor începe să se îmbunătăţească treptat, refăcându-se turlele bisericii precum şi acoperişurile clădirilor.

1820
Sub conducerea Episcopului Ilarion al Argeşului, au loc alte lucrări de restaurare.

1820
Monahul David realizează, sub îndrumarea Episcopului Ilarion şi a lui Tudor Vladimirescu, steagul de luptă cu stema ţării.

1836 - 1840
În chiliile mănăstirii Antim funcţionează primul Seminar Ortodox din Bucureşti sub conducerea profesorului Nifon Bălăşescu.

1840 - 1860
În aripa de răsărit a curţii mănăstirii Antim sunt găzduite Arhivele Statului.

1860
Este aprobată restaurarea mănăstirii şi se încep lucrări majore de restaurare şi înfrumuseţare care vor schimba radical înfăţişarea sa.

1863
Sub grija Episcopului Clement al Argeşului, sunt terminate lucrările de restaurare care au constat în:
1. executarea unei rozete mari pe frontonul pronaosului; înlocuirea tâmplei de piatră cu tâmplă de lemn de stejar; pictura originală este înlocuită cu alta de către pictorul Petre Alexandrescu; se execută şi un mobilier nou în biserică (în stil neo-renascentist);
2. paraclisul este complet renovat, după cum se arată şi în inscripţia interioară de deasupra uşii, pictura pereţilor şi a tâmplei fiind executată de pictorul Gheorghe Tătărăscu.
3. chiliile sunt renovate, iar casele egumeneşti modificate ca distribuţie interioară;
4. clopotniţa este restaurată complet în exterior; acoperişurile la toate clădirile sunt reînnoite prin scoaterea şindrilei şi punerea de tablă de zinc;
5. sunt achiziţionate noi icoane şi candele, odăjdii precum şi alte obiecte de cult şi cărţi.

Vara anului 1863
Imediat după încheierea restaurării, biserica este deschisă slujbelor şi oamenilor în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Februarie 1865
Inundaţie provocată de revărsarea Dâmboviţei.

Iunie 1867
Sunt terminate reparaţiile pardoselilor şi ale fundaţiilor clădirilor.

1885 - 1927
Datorită importanţei tot mai scăzute ce i se acordă, biserica Antim ajunge să fie doar o filie a parohiei Albe Postăvari.

1908 - 1912
Au loc unele reparaţii ale clădirilor mănăstirii, mai ales la chili.

1910 - 1912
Construcţia palatului Sfântului Sinod, plasat în prelungirea laturii de miazănoapte a chiliilor.

1927
Biserica Antim este transformată în parohie independentă, acoperind câteva străzi din cartierul său.

1937
Nicolae Iorga, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, susţine o prelegere asupra ajutorării cu fonduri pentru "salvarea de la ruină a mănăstirii".

2 aprilie 1937
Reînfiinţarea Mănăstirii Antim de către Patriarhul Miron Cristea.

1 iulie 1937
Este numit primul stareţ: Irineu Mihălcescu, Episcop Vicar Patriarhal.

1939 - 1946
Sunt executate actualele turle din cărămidă aparentă, înlocuindu-le pe cele din 1863.

1940 - 1942
Stareţ al Mănăstirii Antim este Arhimandritul Nicodim Ioniţă care, după doi ani de stăreţie se hotărăşte să plece ca preot militar pe frontul de Est, la Pavlograd, în Ucraina.

1942
Episcopul Eugeniu Laiu, fost vicar al episcopului Visarion Puiu de Bălţi, este numit stareţ al mănăstirii Antim de către Patriarhul Nicodim.

1944 - 1948
Mănăstirea este condusă de stareţul Arhim. Vasile Vasilache.

1945 - 1948
În biblioteca Mănăstirii Antim se ţin întrunirile mişcării religioase Rugul Aprins, la care participă o serie de clerici şi intelectuali recunoscuţi ai timpului respectiv.

1950
Mănăstirea Antim devine paraclis patriarhal şi reşedinţă episcopală.

1950-1953
Sub grija Patriarhului Iustinian, are loc restaurarea paraclisului, consolidându-i-se turla din cărămidă; iar pictura a fost curăţită şi restaurată, lucrările fiind executate şi încheiate la 15 martie 1951 de către Dimitrie D. Nicolaide cu trei ucenici. Pictura neobizantină din pridvorul şi de pe interiorul turlelor bisericii mari a fost realizată de pictorul Costin Petrescu, iar monumentalul mozaic de pe frontispiciul bisericii, ca şi pictura sălilor mari ale palatului sinodal, au fost executate de Olga Greceanu.

1958
A fost ataşat mănăstirii şi paraclisul Pompilian, unde se pregăteşte Sfântul şi Marele Mir.

1964 - 1966
Are loc restaurarea integrală a complexului mănăstiresc (biserică, clopotniţă, paraclis, chilii, stăreţie) construindu-se şi o instalaţie de încălzire centrală. Tâmpla originală de piatră este adusă de la lapidarul din curtea bisericii Stavropoleos şi remontată, adăugându-i-se icoane împărăteşti şi patru praznicale din mozaic. Tâmpla din lemn a fost trimisă parohiei ortodoxe române din Londra.

1966
Anul omagial al Bisericii ortodoxe Române dedicat Mitropolitului Antim Ivireanul, vizita Patriarhului Ecumenic Atenagoras la Mănăstirea Antim şi anularea sentinţei de caterisire a Mitropolitului Antim Ivireanul.

1966
Este înfiinţat Muzeul Antim Ivireanul pe laturile de răsărit şi de sud ale chiliilor.

16 octombrie 1966
Resfinţirea Mănăstirii de către Patriarhul Justinian dimpreună cu tot Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.