Ctitorii Mănăstirii Antim

Sfânta Mănăstire Antim

Viața Sfântului Antim

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut la jumătatea secolului al XVII-lea, în Georgia sau Iviria, primind prin botez numele Andrei.

Din tinerețe a fost luat rob de turci, apoi a fost eliberat din robie de patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit la Sfântul Mormânt și l-a numit egumen la mănăstirea Cetățuia de lângă Iași.

În anul 1690, ieromonahul Antim a fost trimis de patriarhul Dositei la București, pentru a se desăvârși în arta tipografiei. Aici a fost primit cu bucurie de Sfântul Constantin Brâncoveanu, care i-a încredințat conducerea tipografiei domnești din capitală.

Sfântul Antim s-a dovedit nu numai un bun tipograf, dar și un bun chivernisitor al bunurilor bisericești, fiind numit stareț al mănăstirii Snagov (1694-1701), episcop la Râmnic (1705-1708) și mitropolit al Țării Românești (1708-1716).

Anton Maria Del Chiaro afirma despre el că ”era dăruit cu însușiri atât de rare, încât știa să facă în chip minunat orice meșteșug, mai ales sculptură, desene și broderii”. Dintre toate meșteșugurile artistice, Sfântul Mitropolit Antim a dovedit o deosebită măiestrie și râvnă în arta tipografică, desfășurând o bogată activitate în cadrul tiparnițelor din București, Râmnic și Târgoviște.

Între cărțile tipărite de el și puse la îndemâna credincioșilor amintim: Antologhionul ( 1697), Liturghierul greco-arab (1701), fiind prima carte ortodoxă din lume imprimată cu caractere arabe, Ceaslovul greco-arab (1702), Noul Testament (1703), Psaltirea (1694, 1710), Evholohionul (1706), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul (1715), Ceaslovul (1715). Deși „străin de neamul românesc”, marele cărturar și artist originar din Iviria s-a identificat cu poporul român, împropriindu-și „dulcele grai românesc”.

Operele Sfântului Antim sunt următoarele: Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710), Capete de poruncă la toată ceata bisericească, Didahiile (28 de predici), Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței (1705), Chipurile Vechiului și Noului Testament (1709).

Pentru a citi în continuare, accesați linkul de mai jos.